Dezorient Express, show-ul

Am fost aseară la Dezorient Express și până am plecat din sală am priceput că Andrea Gavriliu, regizoarea și coregrafa spectacolului (pe care o vom numi în continuare “autoarea”) s-a plimbat ceva cu trenul la viața ei. Mai mult, bag seamă că toate drumurile astea i-au lăsat o impresie puternică, aceasta materializându-se în spectacolul montat la Teatrul Clasic “Ion Slavici” din Arad. Spectacolul nu este în mod necesar un spectacol clasic de teatru, poate nici măcar un spectacol de teatru, ci mai degrabă un show sau o nălucă. Voi scrie atât în calitate de iubitor de teatru cât și de iubitor de trenuri.

_MG_9564

Booon. Mai întâi a fost peronul. Pe peron se distribuie în mod civilizat personaje civilizate, în timp ce în boxe sunt anunțate stații cu nume pretențioase. Abia mai târziu, când  niște mașiniști îmbrăcați în blugi scurți, tricouri polo roz și șepci cu strasuri deschid ușile trenului de pe peron te prinzi că te duci pe litoralul românesc, maxim pe cel bulgăresc. Avem și un personaj pe care îl urmărim. El este eroul spectacolului, erou în sens clasic(ca teatrul din Arad, haha), cel care se luptă cu răul. La început, acesta nu este dezorientat, dar ușor ușor, odată cu apariția a trei pițipoance care hotărăsc să călătorească alături de el în compartiment chiar și eroul nostru ajunge să exclame “frate, ejti nebon?!?”. După ce fetele se dau jos din tren, tânărul își continuă călătoria pentru a se întâlni pe rând cu o groză de personaje populare: controlorul care îl abuzează vizual, cerșetorul olog care are puterea de a se metamorfoza în cerșetorul surdo-mut, cei trei cocalari sau cu cele 3 octogenare cu plase de rafie fără de fund. De-aici te gândești că lucrurile nu pot merge decât din rău în mai rău, dar surpriză, fata cu cartea își face apariția, iar odată cu ea, încrederea în poporul nostru este restaurată. Primind așternuturi de la controlor, cei doi își fac paturile în sincron, se întind și își deschid câte o carte. Dar vai, în compartiment intră cerșetorii de locuri. Cei doi tineri, minunați cum sunt, cedează locurile și își aștern culcușuri în paturile etajate, sting apoi lumina, încearcă să citească, dar ajung în scurt timp să facă iubire cosmică. Zic iubire cosmică pentru că am uitat să precizez că Iustin Șurpănelu a făcut niște proiecții care fac trenul să pară că se mișcă, iar aici, trenul se deplasează deja prin spațiu; pe geam vedem pămânul ca de pe un satelit, fie el natural sau artificial. Deci personajele noastre fac iubire cosmică. Sau sex orbital. Când vine dimineața, trenul se oprește, iar personajele coboară pe peron. Aici eroul își vede jumătatea în brațele unui altuia, așa încât, de dezorientat ce e mă gândesc eu, se urcă înapoi în tren, ușile se închid, lumina se stinge și publicul rămâne cu întrebarea “Oare ce personaje populare va mai descoperi acest tânăr cumsecade?” Vreo oră și 10 durează toată călătoria lui, un drum relativ scurt, dar iată, foarte intens.

Revenind la discursul serios, autoarea ne înfige fix în retină personajele astea pe care le cunoaștem atât de bine încât avem tendința să zicem “uite-i și pe ăștia, chiar mă întrebam când or să apară…”. Cu toate că aparițiile lor sunt comice și caterincoase, comicul este doar unul aparent. După ce m-am hăhăit câteva minute la cum cei 3 cocalari fac mișto de cerșetorul olog mi s-a întors de-odată stomacul pe dos. Evident că mă identificam cu eroul nostru care asista neputincios la toată scena. Senzația persistă.

Ce vreau să vă recomand la șfârșit este să mergeți să vedeți spectacolul. De la București la Arad faceți vreo 11 ore și promit că merită, atât pentru show cât și pentru drumul cu trenul. Ca să nu mai zic că muzica din show e făcută de Mihai Dobre de la Șuie Paparude și scenografia e semnată de Irina Moscu care a mai lucrat de exemplu cu Radu Afrim și cu Bobi Pricop și cu asta sigur v-am convins. Și dacă nu, mai jos poze:

_MG_9631 _MG_9663 _MG_9689 _MG_9692 _MG_9724

Leave a Note

Your email address will not be published.